Prin septembrie, Bogdan Seto, șeful ADIS, anunța cea mai profundă criză a gunoiului pe care a avut-o județul Bacău vreodată.
gunoi
Se împute treaba, iar
Romprest e la un pas de suspendarea contractului cu ADIS Bacău. Situația este generată de situația plăților către operatorul de salubritate. Acestea sunt la nivelul lunii decembrie 2017. Către Romprest nu a ajuns niciun leu pentru prestațiile de anul acesta, deși suntem în luna septembrie. Situația a fost recunoscută de directorul executiv al ADIS, Bogdan … Citește mai mult
Gunoiul din Comănești pute în Bacău
Ieri, Prefectura și Consiliul Județean s-au smiorcăit public că Miron de la Comănești e cel mai obraznic din curtea școlii. A încălcat nu știu câte legi și distruge ecosistemul Văii Trotușului.
Un mare șto care pute
Povestea cu operatorul Celulei 2, oricare ar fi fost el, e un mare mișto care pute de la o poștă a manțocărie.
Ce s-a făcut la Celula 1 e o nenorocire din punct de vedere ecologic, după standardele UE. Însă, dacă Eco-Sud nu e o firmă de vrăjitoare Celula 2 va arăta exact ca sora ei mai plină.
S-au adunat, săptămâna
Foaie de parcurs
O catastrofă de an
Pentru băcăuani, 2017 s-a dovedit a fi fost o catastrofă de an.
În rezumat, au fost două crize ale apei, două ale „gunoiului” și am rămas fără finanțare pentru „rezerva de apă”, fără șosea de centură, iar podul de la Onești stă să cadă.
Anul a debutat cu o avarie la conducta de transport a apei și a urmat una
Prima săptămână din războiul gunoaielor (FOTO)
O mare mizerie în salubrizarea băcăuană
Gunoi postelectoral
Prin vară, dădeam același titlul unei emisiuni, la care a participat Bogdan Seto, de la ADIS. Am discutat despre gunoi, mai exact despre problemele generate de colectarea și depozitarea gunoiului.
Nu i-a venit prea bine directorului când a văzut titlul pe burtieră. Am avut un moment de îndoială, Bogdan nu merita asocierea, dar din asta-și





