Din lumea celor care nu cuvântă

maimuteleEmil Gârleanu a scris o serie de povestiri pline de sensibilitate şi duioşie despre micile vietăţi care ne înconjoară. Le-a numit frumos şi inspirat  „Din lumea celor care nu cuvântă”. De atunci, generaţii întregi au văzut lumea altfel, cu înţelegere şi dragoste asupra gâzelor, păsărilelor, animăluţelor.

Crescând în această lume zbuciumată, am mai păstrat în suflet ceva din emoţia pe care am avut-o când am citit, prima oară, rândurile lui Emil Gârleanu.

Citește mai mult

Messi dă autografe pe Letea

mesi stavaracheLucian Ciubotariu l-a alintat Messi al politicii băcăuane. O limbă, evident. Însă, am impresia că Stavarache a luat-o în serios. Acu’ mâzgăleşte mingile de fotbal ale copiilor, ca vedeta argentiniană.

Vestea prostă pentru deputatul microbist este că,

Citește mai mult

Eşarfele maro

fotbalMediafax anunţă că „deputaţii PNL de Prahova şi un parlamentar PSD au purtat marţi, la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, eşarfe ale suporterilor echipei de fotbal FC Petrolul, în semn de susţinere a acesteia în finala Cupei României.”

În replică, parlamentarii băcăuani vor purta mâine eşarfe maro în semn de adânc regret pentru starea de căcat în care se află fotbalul băcăuan.

Numai deputatul PNL Lucian Ciubotaru

Citește mai mult

Realegeri la PNL Bacău

Romeo-StavaracheÎncep prin a aprecia că ăştia de la PNL Bacău se prind repede. M-au invitat la „municipală”. Elegant, cu tot tacâmul, inclusiv telefon de confirmare sau comunicat de presă la final, cu rezultatele. Adică chiar „profi”, fără nici cea mai mică umbră de ironie.  Şi eu ca nerecunoscătorul nu i-am lăudat (că nu cred că a fost nici măcar critică ce am scris eu, doar dacă avem puncte de reper diferite). N-au mai recidivat.

Aşa că oficial n-am ştiut de „judeţeană”. Neoficial am ştiut, dar nu m-a interesat. Atâta timp cât Stavarache a candidat singur, iar parlamentarii bravează „şi se supun votului popular” am zis că mi-aş strica degeaba duminică.

Rezultatele puteţi să le găsiţi

Citește mai mult

Lucian Ciubotariu – candidatul USL în Colegiul 3 (Camera Deputaților)

Lucian Ciubotariu a fost desemnat candidatul USL în Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputaților. El este membru al PNL Bacău, consilier județean ales în 10 iunie, fost consilier local în mandatul 2008-20012. Ciubotariu îl înlocuiește pe Ionel Palăr în colegiul format din nordul municipiului Bacău și comunele Blăgești, Gârleni, Hemeiuși, Berești-Bistrița, Itești, Letea Veche, Prăjești și Săucești. Ciubotariu a defilat miercuri, pe scena albă din mijlocul stadionului Național, alături de ceilalți candidați PNL și PSD, la mitingul USL.

Citește mai mult