Și mă refer la membrii PSD normali la cap, nu la cei cu IQ-ul sub medie, berbecii de partid.
Cam nasol să ai zeci de mii de manifestanți în fiecare seară în fața clădirii Guvernului, în timp ce la Cotroceni „marea presiune” dinspre membrii PSD să se concretizeze în maximum două mii de manifestanți, și ăștia adunați cu microbuzele.
În ultima perioadă unii, politicieni sau ziariști-analiști, se împiedică în fustele consoartei prezidențiale. Și nu pricep cum, că-s scurte toate. Poate într-ale tovarășei Nina sau ale Nadiei Constantinescu se putea. Aici e mai greu.
Știu ei că frau Carmen face și desface, evident, numai rele. Ea-i cheia și lacata la Cotroceni. Deși rolul ei, oficial, este unul pur decorativ.
Ieri, s-a ”sărbătorit” Ziua mondială a libertății presei”. Nu știu cine dracu a sărbătorit, că până acum n-am auzit de nicio ”sărbătoreală”, sub orice formă ar putea fi. Ieri, s-a muncit.
În schimb, am curul lipicios. Atâta m-au mai pupat unii în părțile alea, în calitate de ziarist, încât cantitatea de detergent, folosită în mod obișnuit, la dușul de seară, a trebuit suplimentată.
Întocmai ca în celebrul film, parafrazat în titlu, mi s-a întâmplat mie în ultimele două săptămâni.
Forțat de un eveniment mai puțin fericit, am ieșit, pentru o perioadă, din rutina politică a zilelor mele. Adică m-am ocupat cu altele.