- NEPI (un fond de investiții sud-african) a cumpărat 7,4 ha de teren, fix lângă celebrul strand din Piatra Neamț. Pe saitul lor oficial aceștia susțin că vor să dezvolte un centru comercial, Mega Mall, desfășurat pe 29.000 de metri pătrați. Terenul este deja pregătit (tuns-ras-frezat, cam ca fostul garaj de la Transport Public Bacău).
- Dacă te uiți în parcarea Arena Mall (în weekenduri), jumătate din autoturisme au numere de Neamț.
biserici
Bunul samaritean electoral
Romeo Stavarache s-a apucat de o opera caritabilă nemaiîntâlnită în Bacăul postrevoluţionar. Să nu mă înţelegeţi greşit. E chiar foarte bine. Am să dau şi vreo două exemple, cât se poate de pozitive, pe care i le reproşam anii trecuţi. Numai că nu pot să nu leg bruscul apetit pentru opera de caritate din bani publici de apropiata campanie electorală.
