OlaruDirectorul CET Bacău (oricum s-ar numi el, insolventul CET SA sau viitorul faliment Termoenergy SA) Neculai Olaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA Bacău.

Îi vor fi alături pe banca acuzaților Marius Stănilă, directorul comercial al aceleiași unități de producție, și Ioan Hanu, juristul CET-ului.

Înainte de publica integral comunicatul DNA, poate n-ar fi lipsit de interes să mai spun că Neculai Olaru este consilier județean din partea PNL iar în trecut a fost prefect al județului și președinte al PDL.

Marius Stănilă este nimeni altul decât cumnatul primarului cel condamnat deja pentru șantaj într-un dosar cu trustul (pe atunci) Deșteptarea.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

OLARU NECULAI, director general al SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu,

HANU IOAN, consilier juridic în cadrul SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu,

STĂNILĂ MARIUS ION, director comercial al SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de instigare la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 07 ianuarie 2013, în calitate de director general, inculpatul Olaru Neculai, ajutat de inculpatul Hanu Ioan, a încheiat un contract de asistență juridică, prin care SC CET SA Bacău a suportat onorariul, în valoare de 22.000 lei, al unui apărător ales pentru inculpatul Stănilă Marius Ion, într-un dosar penal, aflat pe rolul Judecătoriei Bacău.
În acel dosar, la data de 30 octombrie 2012, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Stănilă Marius Ion, în sarcina acestuia reținându-se infracțiunile de șantaj și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (comunicat nr. 809/VIII/3 din 02 noiembrie 2012).
Prin încheierea acestui contract, Stănilă Marius Ion a obținut un avantaj patrimonial în cuantum de 22.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, ce a fost plătit de SC CET SA Bacău, sumă ce reprezintă și prejudiciul cauzat acestei firme.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.