Evoluţia clasei politice româneşti din ultimii 20 de ani se poate rezuma şi aşa: de la iliescianul „măi, animalule!” la bagabonţescul „milogule!”.
Când bătrânul Ilici i se adresa unui protestatar cu tovărăşescul „măi, animalule” răzbătea un anumit respect, chiar o uşoară frică. „Animalul” reprezintă adversarul de care ţi-e teamă, pe care-l respecţi, măcar în subconştientul tău, nu-l subestimezi.
Iliescu şi-a exprimat respectul într-un mod extrem de brutal, tribal chiar.