Aţi trecut vreodată prin starea aia în care nu ştii ce să faci, să râzi sau să plângi? Probabil că da. Am trecut şi eu prin acestă stare vreo două ceasuri, de n-am putut scrie nimic. Despre ministra apelor, despre mişcarea populară, despre o incompatibilitate, sau două, mai multe de astea. Miron Cozma e de vină.
Nu râdeţi că e foarte serios. Cred c-am înţeles bine. Însă nu-s foarte sigur. Dacă a prins cineva exact să-mi zică. Voi adăuga sau voi modifica în text. „Am rămas să lupt singur pentru idealurile Pieţei Universităţii”.
Bă, e ireal