Mai au în comun vreo 70 de localităţi unde cele două partide vor avea liste cu antetul Alianţa pentru Bacău. De exemplu, în Oneşti, Laurenţiu Neghină va candida din partea PDL-UNPR. Adică lucrurile au rămas ca-n pădurea adormită, încremenite aşa cum le-a prins vraja, adică ordinul de la Bucureşti, „rupeţi rândurile!”.
Alianta pentru Bacau
Am aflat şi eu
Până ieri n-am ştiut că Marius Stănilă, cumnatul primarului Stavarache, şi-a luat avion. Pasionat de zbor, directorul de la CET şi-a cumpărat un avionaş pe care-l ţine pe la Aerostar. Surse din anturajul său susţin că şi-a achiziţionat o bucată de teren, pe lângă CET, pe care vrea să amenajeze un aerodrom.
Până ieri n-am ştiut de ce Cristi Popovici şi Ghiţă Poenaru par de nedespărţit. I-am văzut servind masa de câteva ori într-un restaurant băcăuan.
Se rupe?
Surse din mediul politic susţin că alianţa pentru alegerile din 10 mai dintre PDL şi UNPR se va rupe în cel mai scurt timp. Aşa că „Alianţa pentru Bacău” e deja istorie. Negocierile interminabile dintre cele organizaţii abia s-au încheiat. Din câte se pare singurii mulţumiţi au fost uneperiştii. Acordul a reuşit să scoată din ritm mulţi dintre candidaţii cu şanse de la PDL care s-au trezit că locurile lor le-au cerut uneperiştii. Aşa că ruperea alianţei îi readuce în prim plan. Pierzătorii par a fi Mironescu &co.
Alianţa pentru Bacău
Băcăuanii mai conservatori sau mai puţin informaţi vor avea oarece surprize la alegerile din 10 iunie. Pe buletinele de vot nu vor mai găsi partide şi sigle clasice: PDL, PSD, PNL, PC etc. Vor găsi în schimb PPDD, USL şi cea mai nouă găselniţă, „Alianţa pentru Bacău”. Aceasta a fost anunţată de deputatul PDL Valerian Vreme în conferinţa de presă de duminică. „Alianţa” este o înţelegere între două dintre partidele de guvernământ, PDL şi UNPR. Vreme i-a mai amintit pe rommii din nu-ş ce formaţiune şi PNŢCD, însă fără prea mare convingere. Cert este că se va merge în această formulă, unitară, în toate localităţile judeţului şi la Consiliul Judeţean. Cum va arăta sigla şi care va fi culoarea electorală încă nu s-a stabilit.