Primăria Bacău anunță printr-un comunicat de presă, pe care-l public integral mai jos, că nu majorează taxele și impozitele.
Nu pot decât să salut decizia. Opoziția aproape că-i obligată să facă același lucru.
Executivul local are argumente economice, iar soluții pentru creșterea bugetului, sau măcar pentru menținerea lui la nivelul acestui an, există.
Doar că nici anul trecut nu s-au modificat taxele și impozitele.
Anul viitor nu cred că are cineva curaj să propună vreo creștere, fiind an preelectoral, iar pentru 2016 pot face eu, încă de acum, comunicatul de presă privind înghețarea taxelor și impozitelor locale.
În tot acest timp, iar 4 ani sunt ceva timp, inflația va lucra nemilos. Așa că în 2016, pe la final de an, va începe scandalul.
Opoziția va exploda. Presa va avea material de primă pagină. Un așa subiect gras nu vine decât o singură dată la 4 ani. Atunci să văd Executivul cum argumentează.
Să nu ziceți că n-am zis!
Comunicat:
Impozitele locale în anul 2015 nu vor fi majorate, conform unei decizii a Executivului local. Ca urmare, acestea rămân la nivelul celor din anul 2013, deoarece nici în anul 2014 impozitele locale nu au fost majorate în municipiul Bacău.
”Intenția este aceea de a avea o bază de impozitare cât mai mare, iar nivelul impozitelor să fie suportabil de toate categoriile de populație. Nu urmărim majorarea impozitelor, acestea fiind adunate, ulterior, doar pe hârtie. Politica de nemajorare a taxelor și impozitelor este o măsură pur liberală”, a declarat Vasile Tescaru, viceprimarul municipiului Bacău.
Începând cu anul 2004, administrația locală a căutat în permanență soluții de a menține impozitele locale la niveluri suportabile de către populație. În toată această perioadă nu s-au operat majorări, în afara indexărilor cu rata inflației care s-au realizat conform Codului Fiscal, o dată la trei ani. Chiar și așa, în municipiul Bacău, impozitele locale rămân printre cele mai mici din țară.
Totodată, pentru anul 2015, Executivul local va păstra decizia de acordare a unei bonificații de 25% persoanelor juridice care-și vor achita impozitele pentru mijloacele fixe până la data de 31 martie 2015, decizie care vine în sprijinul mediului de afaceri băcăuan.