Prin atacul la primarul Necula, Dragoș Benea a vulnerabilizat poziția PSD în Bacău.

Retragerea sprijinului politic primarului în funcție determină cel puțin teoretic o împărțire a procentelor între susținătorii edilului șef și talibanii de partid, cei care s-au și grăbit să se dezică de el public.

Am spus „cel puțin” pentru că la nivel local mazilirea primarului în funcție echivalează ca imagine cu demolarea propriilor guverne de către Dragnea. Deci, după aceeași rețetă ar urma o scădere accentuată a încrederii în PSD și o degringoladă în organizație.

Oricât de scurtă ar fi lista de realizări a lui Cosmin Necula, ca primar în funcție și ajutat de activul de partid, tot ar fi reușit să strângă niște procente importante într-o bătălie politică locală. Așa, fără PSD și atacat de „colegi”, șansele i-au scăzut serios.

Ironia sorții este că și așa tot este mai bine poziționat decât oricare dintre „înlocuitori”. Niciunul nu depășește cu procentele sale la capitolul notorietate gradele unei sticle de oțet alimentar, iar la intenții de vot cifrele se diluează până la cele ale unei cutii cu bere radler, oricât de deputat ar fi.

Pentru adepții teoriilor conspiraționiste, victimizarea lui Necula, transformarea lui într-un soi de Chirica de Bacău și apoi recuperarea sa în PSD ar fi un joc foarte complicat spre imposibil într-o organizație parlaizată de paranoia.