VremeDeputatul Valerian Vreme este noul preşedinte al PDL Bacău. Inerimar, ce-i drept, însă tot preşedinte se cheamă că este.  Numirea s-a făcut după ce organizaţia băcăuană a rămas fără preşedinte. Berca a primit serviciu la Cotroceni. A scris Florin Popescu (şi prima oară şi a doua dată :)).

Desemnarea lui Vreme este absolut normală dacă luăm în calcul faptul că el este singurul parlamentar al organizaţiei băcăuane dar şi faptul că liderii fostului PLD (Stolojan, Turcanu, Andreea Paul etc.), grupare din care face parte şi el, sunt din echipa Balga, cea care a câştigat alegerile în PDL.

Însă numirea lui Vreme cel puţin cidată din alte două motive. Primul ar fi că, deşi a venit în PDL odată cu Stolojan, la Convenţia Naţională de săptămâna trecută a susţinut gruparea Udrea (fosta sa colegă în guvernul Boc). Iar al doilea motiv ar fi că nu prea şi-a dorit funcţia (cel puţin la nivel declarativ).

Din această poziţie (de preşedinte interimar şi parlamentar) şi având de partea sa cea mai puternică organizaţie (Oneşti) băcăuană, Valerian Vreme ar putea câştiga lejer (pentru el sau pentru altcineva) alegerile pentru preşedenţia organizaţiei PDL Bacău.