Surse apropiate conducerii RAFO susţin că patronul rus este în negocieri avansate cu un om de afaceri din Constanţa pentru vânzarea rafinăriei oneştene. Aceleaşi surse au mai dezvăluit că finalizarea pozitivă a acestor negocieri este ultima şansă pentru RAFO.
Rusul, consilier de-al lui Putin, ar fi declarat că dacă nu se ajunge la o înţelegere cu omul de afaceri constănţean, povestea rafinăriei se va încheia brusc, sub brăzdarul (din oţel Mechel) unui tractor (eventual rusesc).
Sper să nu se repete scenariul de la Mechel şi să fie vândută unei firme de apartament pe doi lei şi zece bani.
Oricât m-aş strădui să pun cap la cap actualele informaţii publice, nu pricep ce este la RAFO. De ce s-o închidă definitiv după atâtea investiţii (datorii istorice achitate statului, salarii plătite lunar, la o mie – două de angajaţi, câţiva ani de zile, retehnologizare de câteva milioane de euro)? Şi, mai ales, de ce s-o închidă fără să fi produs vreo secundă?
Poate, într-un final, ne va explica cineva cum stă treaba, asta ca să nu mai fabuleze sărăciile de ziarişi sau de blogări.
Oricum, istoricul postdecembrist al rafinăriei este plin de interese imense, milionari, delapidări, vânzări, trădări, politicieni, puşcăriaşi, Băsescu, Năstase, Hrebenciuc, conturi elveţiene, vile austriece, saci de bani, saci de voturi dar şi cătuşe, procurori, proteste sindicale extreme, multe blesteme, multe lacrimi etc.
