Adrian Năstase a fost condamnat a doua oară pentru fapte din aceeași perioadă. Începe să devină rutină. E un fel de condamnat de profesie.
Prima oară a fost sectaculos. Gloanțe, fulare, salvatori etc. A doua oară a fost plictisitor rău.
Dacă sentința de astăzi era dată acum 7-8 ani, nimeni n-ar fi comentat nimic. Poate că multora li s-ar fi părut normal că pedepsele să fie chiar mai mari.
Năstase a fost executat politic în 2006, chiar de ai săi. S-au debarasat de el ca de un ciumat, pentru a supraviețui ca partid, ca organizație. Atunci l-au blamat public, i-au luat funcțiile. Același partid încercă acum să puncteze electoral, bocind la cadavrul politic al ciumatului.
Reacția lui Ponta este absolut normală pentru unul care ținea de șase atunci când Năstase comitea infracțiuni (era șeful corpului de control al premierului).
Acum ce să zică? Că n-a vrut să-l prindă? Ar fi complice. Că nu s-a prins? Ar cădea de nătărău. Așa zice de Băsescu.
Despre Dana Năstase și Irina Jianu, celelalte condamnate din dosarul ”Zambaccian”, vă zic cu altă ocazie.
Nu pot să nu remarc că ambele condamnări ale lui Năstate au legătură cu Bacăul. I se cam trage de aici. Sergiu Sechelariu, Irina Jianu și firmele lor sunt chei importante în aceste sentințe.