Există multe momente în care politica românească reușește performanța de a nu spune nimic, folosind foarte multe cuvinte.
Pe 24 ianuarie 2026, la Iași, un deputat băcăuan de la SOS, Nini Pascalini, a demonstrat că se poate și mai mult: să nu spui nimic, repetând obsesiv un singur cuvânt. Un cuvânt „din DEX”, ni s-a explicat doct, ca și cum asta ar rezolva tot.
„Muie, muie…”, a rostit deputatul, cu aerul omului care tocmai a descoperit ceva. „Le-a dat Șoșoacă muie și sus și jos…”, a continuat, spre deliciul publicului propriu, care n-a venit pentru idei, ci pentru confirmări.
A fost finalul discursului. Apoteotic. Definitiv. Ca un capac pus peste orice urmă de mesaj.
Nu, nu e vorba despre pudibonderie. Cine vrea să se prefacă scandalizat de limbajul vulgar în politica românească ori minte, ori n-a deschis televizorul în ultimii 30 de ani.
Problema nu e cuvântul. Problema e golul din jurul lui. Când rămâne singur pe scenă, repetat până la epuizare, cuvântul nu mai e revoltă, e lene intelectuală.
Îl cunosc pe Nini Pascalini din 2012, cam de când a intrat în politică. De pe vremea când nu avea nevoie să ridice tonul ca să fie auzit și nici să coboare limbajul ca să pară „de-al poporului”.
Tocmai de aceea, spectacolul din 24 ianuarie nu e doar prost ales, ci și trist. Pentru că nu vorbește despre cine este Pascalini, ci despre ce crede că se cere acum în politica românească: vulgaritate livrată cu aplauze.
SOS nu e un partid al nuanțelor, știm asta. Dar există o diferență între discurs dur și discurs rudimentar. Între atac politic și înjurătură.
Când ajungi să-ți închei intervenția publică cu un cuvânt folosit ca pe o bâtă, nu mai faci politică. Faci doar zgomot.
Și poate că asta a fost miza. Să nu gândească nimeni. Să nu rămână nimic. Doar zgomot.
Pentru că zgomotul ține loc de conținut, iar râsul gros ține loc de argument. O rețetă, din păcate, destul de eficientă.
Doar că 24 ianuarie nu e despre cine strigă mai tare și nici despre cine împinge mai adânc limita decenței.
E o zi care, trebuie să ne amintească, în primul rând despre inteligența și curajul acestui popor. Este o zi care evocă ideea de construcție. De legare. De unire. Chiar și la nivel de frază.
Nini Pascalini poate mai mult decât atât. A demonstrat-o cândva. De aceea, acest episod nu e un act de curaj politic, ci un compromis facil. O adaptare la un stil care cere aplauze rapide și memorie scurtă.
Când un deputat ajunge să creadă că „muie” e concluzie, nu mai avem o problemă de limbaj. Avem una de percepție asupra ceea ce reprezintă funcția pe care o ocupă.
