Petrică Mihăilă şi-a depus candidatura pentru şefia PDL Bacău. Într-un interviu publicat astăzi în ziarul Deşteptarea, candidatul îi trânteşte de toţi pereţii foştii să şefi, nu că n-ar merita :), dar şi pe mulţi dintre actualii colegi. Dovadă că-i bărbat.
Dar nu dă nume. Dovadă că nu-i chiar aşa.
despre Nistor:
„in 2008, anul de gratie al PDL pe un vot politic de peste 30% am obtinut pe municipiul Bacau, la locale, doar cca 10%, când jumatate din organizatie lucra impotriva propriului candidat.”
Nu că nu s-ar fi ştiut, însă este, totuşi, primul pedelist care o spune cu toată gura. Deci, care va să zică, Nistor a lucrat puţin şi pentru Stavarache? Că eu aşa înţeleg. Poate mai sunt şi alte nume implicate?
despre Nistor şi Olaru:
„s-au “transferat” la USL”, când îi era partidului mai greu. Care or mai fi?
despre Berca:
Una dintre erori a fost sustinerea unor primari care nu au au mai venit niciodata la PDL, de multe ori in detrimentul primarilor PDL care au dus greul in partid in momentele cele mai dificile.
Alta eroare a fost si desemnarea târzie a candidatilor la Consiliul Judetean si Primaria Bacau si chiar pentru alegerile parlamentare.
despre unii colegi:
Sunt si astazi destui “zmei” in sediul de pe Vasile Alecsandri care se transforma in mielusei imediat ce-au iesit pe poarta partidului.
Eu zic că dacă tot e la momentul adevărului, ar putea face un pomelnic cu numele vinovaţilor şi trădătorilor din PDL Bacău, în opinia sa.
Apropo de „ranforsarea PDL”, dacă mai dă două declaraţii de astea, ori îl dezmembrează de tot, ori îl ranforsează împotriva sa.
Foarte interesant este şi modul în care ar vrea Mihăilă să pună directorii de deconcentrate. Poate ar trebui dezvoltat.
La alegerile parlamentare din 2012, Petrică Mihăilă a ieşit pe locul 7 în partid cu doar 1842 voturi.