165-filmDedeman își face hangar pe aeroportul Bacău. Compania își cumpără o bijuterie zburătoare și are nevoie de așa ceva.

Până aici totul e perfect. Ce n-am înțeles eu este de ce a trebuit să se ploconească la Consiliul Județean. În mod logic Regia Aeroportul ar fi trebuit să se ocupe de asta.

Ar fi trebuit să avem deja cadrul legal în baza căruia oricine să poată face asta. Că teren este, Slavă Domnului!

Dar, nu! este nevoie ca unul ca Pavăl să vină și să ceară voie frumos de la onorabilii consilieri județeni, să se ploconească, să dea de-un rachiu, să rămână dator omul, pe banii lui.

Dacă venea Țiriac, ăl bătrân, mustăciosul, tot așa se făcea? Nu prea cred, că ăla își lua cardul și se ducea de urgență la Iași. Dar pe Pavăl l-ați prins că-i din Bacău.

Adică, dacă vin io mâne la doamna Oana șî-i zâc că am câștigat la 6/49, mi-a murit mătușa din America sau unchiu din Hong Kong, nu-mi dă de-un hangar, cu banu jos, că-mi iau trotinetă cu elice?

Nu. Banii mei nu-s buni. Trebuie să am 2000 de angajați, să mă cheme Pavăl și să le spun și ce tigaie îmi iau.

Am scris asta că m-am gândit că mai avem prin județul ăsta amărât și niște de-alde Pavăl care ar vrea, dar când văd câtă hârțogăraie și câți împiedicați sunt, se lasă lehamite.

Poate unii vor discreție și n-ar suporta gândul că-s dezbrăcați în piața publică, pe banii lor?