barci-bic-pescuitZiariștii sunt părtași la moartea celor patru ”salvatori” la Constanța. Au același grad de vinovăție precum cei demiși de Ponta sau precum Arafat (ăsta-i subiect separat). Îmi este destul de greu să fac acestă afirmație, însă este purul adevăr.

Nu-mi aduc aminte de când n-am mai citit sau văzut o știre în care să se relateze despre disfuncționalități în activitatea unor instituții de genul SMURD, ISU, Poliție.

La noi, pompierii, salvarea și polițiștii ajung întotdeauna la timp și acționează perfect, după manual. Toate merg ceas, de parcă suntem în Germania sau Japonia.

Păi, dacă nu le spune nimeni că au lacune în dotare, pregătire sau atitudine, oamenii se cred extraordinari, semizeii salvării omenirii. Li se urcă la cap și orice remarcă negativă, chiar dacă-i de bun simț, li se pare un atac nejustificat, furibund și rău intenționat.

Nu zice nimeni să te iei de ei ca boala de omul sănătos, însă, amatorismul netaxat duce la nenorociri precum cea de la Siutghiol.

Știm toți că SMURD-ul mai întârzie, că salvările nu-s întotdeauna dotate cu ce trebuie, că doctorii mai dorm ”în gardă”, dar oficial sunt ”pe secție” sau ”în operație”. Până și ”mascații” mai greșesc adresa infractorilor și sparg ușile vecinilor 🙂 .

Noi, ziariștii știm multe. Nu-i așa dragi colegi?

Dacă un jurnalist, cu simțul civic mai dezvoltat, îndrăznești să relateze un incident de acest tip s-a lins pe bot de informații de la instituția respectivă.

Cei vexați de informațiile apărute îi vor face viața un iad ”nenorocitului” care s-a trezit el să comenteze. Vor face presiuni în toate direcțiile, vor amenința, dar, în primul rând, vor institui o blocada informațională draconică. Respectivul va afla din alte ziare ce evenimente s-au petrecut pe domeniul său.

Aș putea povesti cum un ziarist a ajuns înaintea ”salvatorilor” la epava unui MIG căzut în munți. Oricum, e o întâmplare devenită legendă în Bacău.

Aș putea povesti despre cum sunt informați preferențial ziariștii acreditați pe ”salvare”. Și nu ”de pe pereți” sau din ce mi-au povestit alții.

Aș putea povesti cum ”apar” sau cum sunt uitate informații la unele instituții cu grade. Iarăși, ”poveștile” ar fi absolut autentice.

Aș putea povesti cum a fost amenințat cu ”controlul” unul din patronii la care am lucrat. De fapt n-a fost amenințat direct, ci prin mine. ”I-a gândiți-vă, domnule redactor șef, cum ar ieși Letea la eventual un control inopinat?” Norocul meu a fost că patronul nu era foarte emotiv în astfel de situații. Și au urmat scuzele de rigoare. De aia nu dau nume. Dar episodul este absolut real.

Dacă ar scrie despre măcar o mică parte din disfuncționalitățile constatate în timp la instituțiile astea, ziariștii ar ajuta la o mai bună selecție și pregătire a oamenilor care activează în aceste structuri. Ar contribui la o mai bună dotare prin deblocarea de fonduri etc.

Dar, cel mai important, nu ar mai fi părtași la crime. Pentru că este o crimă să ții ascuns adevărul.