duhMinisterul Transporturilor  a emis autorizaţia de construcţie pentru centura ocolitoare a Bacăului.

Vestea, una extrem de bună (după părerea mea), am aflat-o din Adevărul. A mai scris și Ziarul de Bacău.

Ziariștii de la Adevărul au primit un răspuns de la ministerul în cauză în care se supune că:

„În data de 15.07.2015 Ministerul Transporturilor a emis Autorizaţia de Construire. Ordinul de începere al lucrărilor urmează să fie dat de inginer, în calitatea sa de reprezentant al CNADNR SA, în conformitate cu prevederile contractuale, în cel mai scurt timp“. 

Răspunsul, dacă n-ar fi impertinent și lipsit de profesionalism, ar fi chiar genial.

Nu se spune de ce s-a întârziat atât de mult cu acestă „autorizație”, nu se specifică nici care ar fi data la care se va emite ordinul de începere al lucrărilor și ce proceduri mai trebuie urmate sau cerințe legale îndeplinite.

În schimb se spune că „ordinul (…) urmează să fie dat de inginer”.

Cum, bre, de inginer? CNADRN are sute de ingineri angajați, care mai ingineri decât alții.

M-am tot chibzuit eu de când am citit articolul și n-am reușit să-mi dau seama cine-i „inginerul”. Deci, nu directorul general, nu directorul general adjunct, nu directorul pe regiune, nici adjunctul său, nu șeful de la nu știu care departament, ci „inginerul”.

Eu cred că-i o poreclă, un nume de cod, ceva de genul ăsta și trebuie scris cu i mare („I”) .

Poate și un fel de gin, un spirit, ceva care vine de la Zamolxis, Odin sau de la Manitu. Sincer, aș prefera să fie un duh de-al lui Manitu, că în zona lui sunt cele mai mari și mai multe autostrăzi, dar mă tem că-i vreun bețiv de-al lui Zamolxis, care întârzie la program, după obiceiul locului.

Partea proastă este că Inginerul, prin puterile sale, poate fi în concediu, poate să-l doară capul mai multe zile, sau în cot de băcăuani, și cel mai rău ar fi să poată să nu fie găsit o perioadă lungă de timp.