S-a modificat modul de calcul al taxei, numită ”de salubrizare”, aplicabilă băcăuanilor ”persoane fizice”. De fapt este aplicabilă caselor și apartamentelor din Bacău, de parcă astea ar face gunoi.
Pe acest blog sunt câteva comentarii cu privire la ”modificare”. În cele din urmă, până și cel mai vehement comentator s-a înmuiat.
Mi s-a reproșat că ”nu semnalez”. Ce să semnalez? Noua taxă de salubrizare este extraordinară, mirifică, de necontestat. Am și argumente. Argumentele mele se numesc PDL, Partidul Ecologist, PP-DD și, probabil dar puțin posibil, PSD.
Consilierii acestor partide n-au scos măcar o onomatopee. Dacă era ceva în neregulă, ne-ar fi zis într-o declarație de presă sau într-o conferință de presă. Ar fi făcut gălăgie. Nu?
Atenție! Eu nu zic că e bine, nici că e rău. Nici măcar nu am citit HCL-ul. Eu zic doar că s-a schimbat pe muțește. Suspect de unanim. În concluzie, îi pot suspecta pe consilierii ”opoziției” de non-combat sau de retard politic.
Și dacă noua formulă de calcul pentru taxa de salubrizare la persoane fizice este bună și de necontestat, eu zic să vă mai uitați odată și pe cea pentru persoanele juridice, că e cel puțin veche, dacă nu cumva strâmbă.
Așa cum arată acum, eu zic să le fie aplicată și turiștilor, care se cazează în hotelurile și motelurile băcăuane, că și ei produc gunoi. Ar fi mai nimerită o taxă pe cantitate sau volum, nu pe număr de persoane angajate. Însă, asta e o altă discuție.