Pocovnicudrapel-in-bernaDorian Pocovnicu, prefectul județului, a solicitat tuturor unităților administrativ teritoriale și instituțiilor deconcentrate din județul Bacău arborarea drapelului în bernă.

„Guvernul a adoptat sâmbătă o hotărâre prin care sunt instituite 3 zile de doliu național pe teritoriul României. Însă, dincolo de obligațiile pur instituționale, fac un apel absolut personal și-i rog pe băcăuani să fie alături de victimele aflate acum în spitale. Donarea de sânge este cea mai la îndemână și necesară formă de solidaritate în asemenea momente”, mi-a declarant ieri prefectul Pocovnicu.

„În ultimii 25 de ani n-am avut asemenea evenimente în județul Bacău, nici măcar la o scară mai mică. Asta mă face să cred că autoritățile abilitate cu avizarea și controlul și-au făcut treaba.

Însă, am dispus, încă de la prima oră, controale la sânge în toate stabilimentele de genul acesta: cluburi, restaurant, săli de spectacole etc.”

Vineri seară, în Clubul Colectiv din centrul Capitalei, în timpul unui concert s-a produs un incendiu în urma căruia și-au pierdut viața 27 de oameni. Aproximativ 150 sunt răniți și internați în spitalele din București. Alte câteva zeci au refuzat internarea sau au fost externați.