Azi, cică, a fost un soi de dezbatere privind noua lege a sănătăţii. A venit însuşi ministrul Vasile Cepoi. Ei zic că se dezbate. Aşa o fi, dar între ei. Va fi legea doctorilor, nu a sănătăţii. Oricum, eu zic că astăzi a fost un simulacru de dezbatere, o improvizaţie leşinată. Au bifat la procedură.

Cel mai mişto e altceva. Colegii mei au primit o mapă de presă compusă dintr-un dosărel (reuşit ca slogan, grafică, culori) şi o hârtie A4 cu un comunicat de presă. Mai scumpă aţa decât faţa. Sigur că dosărelul nu costă nici cât o aspirină, nu e o mare pagubă, dar într-un sistem aflat în colaps financiar continuu, parcă seamănă a „aruncat cu bani în câini”.