Virusul care provoacă infecția numită COVID-19 a suferit o mutație și în România. Din fericire e de bine.
Mutația s-a petrecut la Buhuși, la un restaurant. Cred că de la ceaiul viceprimarului Teslariu și de la ideile privind dezvoltarea orașului în viziune PSD-istă sau de la vreo agheazmă uitată pe masă de popa care administrează crâșma respectivă i s-a tras și lui virusache.
Cert este că după ce s-a trezit din beție a devenit mai prietenos. Cică acum infectează cu duhul blândeții, asimptomatic. Deci se poate și fără vaccin.
Primul prieten oficial e chiar președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, care ar fi fost prezent pe 30 decembrie la chiolhanul oferit de primarul cu bască.
Eu cred că s-a făcut și anchetă epidemiologică și s-a constatat că datorită efectelor terapeutice ale noi tulpine de COVID-19 în Buhuși se pot organiza tradiționalele petreceri de Sfântul Ion fără nicio măsură de prevenție, distanțare socială, grad de ocupare sau alte asemenea tâmpenii de astea scornite de oculta guvernamentală și mondială vândută lui Bil Gheiț.
Textul de mai sus este o încercare de pamflet.
Glumă nu este realitatea care a stat la bază tentativei. Crâșma administrată de un popă chiar există iar chiolhanul PSD-ist s-a desfășurat pe 30 decembrie 2020.
Acolo s-a stat „umăr lângă umăr”, conform mărturiilor unor participanți, iar Valentin Ivancea a anunțat pe 6 ianuarie 2021 că este infectat, deci este posibil să se fi procopsit cu beleaua chiar de acolo.
Petrecerile fără limită de participanți au continuat la restauratul buhușean.
Probabil ați remarcat că în text nu apare niciodată substantivul polițist. Nici n-avea cum, n-a trecut pe acolo niciunul să-i deranjeze pe jupâni cu vreo întrebare sau cu vreun „avertisment” (că așa cică-i la modă acum).