Insatisfacția de a avea dreptate este un sentiment extrem de ciudat, pe care-l trăiesc, tot mai des, în ultima perioadă.
La semnarea contractului de construcție a centurii Bacăului m-am arătat sceptic în ceea ce privește respectarea termenelor avansate. Aveam motivele și datele mele, dar mă bazam și pe o intuiție ciudată, formată în decursul timpului.
Iată că nici măcar primul nu s-a respectat.
Pe 19 mai ar fi trebuit semnat ordinul de începere al lucrărilor și, totodată, încheiat procesul de expropiere.
Nu s-a semnat niciun document, iar lucrările întârzie să înceapă. Nimeni n-are curaj să avanseze o dată oficială și nici să zică ce aviz mai trebuie, cine-i vinovat că nu s-a obținut, ce instituție ține în loc toată treaba.
Asta este versiunea oficială.
Neoficial se vorbește că n-ar prea fi banii, și se tergiversează demararea lucrărilor tocmai pentru a se găsi resurse financiare.
Există și o a treia variantă, însă informația este dintr-o singură sursă și extrem de greu de verificat.
Eu i-am zis „varianta DNA”.
Se pare că turcii s-ar fi angajat să plătească o așa numită „taxă pentru clasa politică locală de vreo 4 milioane de euro, mascată printr-un contract de consultanță.
Sursa mea zice că-i, pe undeva, și o înregistrare de la negocieri. Iar în baza ăsteia s-ar fi făcut și o plângere la procurori. Oricum, cică lucrurile s-au complicat rău.
Sper să n-am dreptate, din nou.
