Astăzi, la Congresul PSD (sau ce-o fi fost, Consiliu Naţional) şi-a făcut apariţia puşcăriaşul Adrian Năstase, fantoma unui mare politician român (şi n-o zic la mişto). Dacă nu ar fi avut interzis de la instanţă, s-ar fi dat puţin la jugulara lui Victoraş sau a unora dintre liderii PSD, care s-au cam dezis de el după ce i-a făcut oameni (politici şi de afaceri).
Aşa vizita Împăratului a fost doar un avertisment public, să priceapă toţi proştii că încă e viu.
Aveţi grijă! M-am sacrificat pentru voi. Mi-am pătat fularul Burberry, am înfundat puşcăria vreo 9 luni. Am plătit aproape un milion de euro. Poate nu faceţi ce trebuie!
Habar n-am ce trebuie. Poate ceva legat de fiul său Andrei, care se alintă pe lângă PSD. Ba se înscrie, ba nu se înscrie. Dacă s-ar fi înscris era absolut clar că Năstase este de acord cu ce se întâmplă în PSD şi nu numai. Aşa însă, coroborat şi cu anumite critici exprimate pe blogul personal, am convingerea că Năstase are un cui împotriva actualei combinaţii din PSD.
Nimeni din actuala conducere a PSD nu-l doreşte pe Năstase înapoi, oricâte declaraţii lacrimogene ar da. Nici alţi lideri pesediştii marginalizaţi de actuala conducere nu-l vor pe Năstase înapoi. Fostul premier este un potenţial pericol pentru oricine. Iar cei mai bătrâiori ştiu cum conduce Năstase. Năstase este un real pericol şi pentru PSD. Este cam singurul în stare să rupă partidul.
Şi Năstase ştie toate astea.
Nu cred în teoria, tot mai intens mediatizată, cum că ar fi omul lui Voiculescu. N-are cum. Da, l-au luat în braţe antenele, însă, proaspătul eliberat condiţionat are forţă politică şi financiară mult peste ce poate să-i ofere Felix.
Cred însă că Năstase se va folosi la maximum de infrastructura mediatică a varanului. Din simplul motiv că poate.