DSC_0017Traian Băsescu a tranșat, astăzi, conflictul din organizația județeană a PMP Bacău.

Scurt, într-o ședință de analiză a rezultatelor în alegeri, Băsescu l-a demis pe Ion Vrânceanu din fruntea județenei PMP, dând de înțeles că știe în amănunt ce s-a întâmplat la Bacău.

Organizația, condusă până astăzi de omul de afaceri din Tîrgu Ocna, a fost singura din țară care nu a avut listă de candidați la Consiliul Județean, fiindu-i respinsă de Biroul Electoral.

Remarca a fost făcut de Băsescu la ultima vizită în Bacău. Astfel, era de anticipat decizia de astăzi.

În locul său a fost numit Constantin Scripăț, fostul candidat la Primăria municipiului Bacău.

Vrânceanu încercase, zilele trecute, să scape de acesta prin demiterea din PMP, alături de Ion Mâcâială, secretarul general al organizației.

Decizia președintelui Băsescu, limpezește lucrurile și în Consiliul Local Bacău. Scripăț și Mâcâială rămân reprezentanții PMP în noul CL.