România TV şi Evenimentul Zilei susţin că senatorul băcăuan Gabriel Berca ar putea fi ministru de interne. La 1TV se zice asta demult. Au mai scris şi alţii din media locală, însă acum este cel mai evident că PDL îl susţine pe Berca la preluarea acestui minister. Dacă se va materializa, înseamnă că Berca va fi cel care organizează alegerile locale şi parlamentare de anul acesta. Ştiu pe unii care au frisoane deja.
La bursa zvonurilor Valerian Vreme este lăsat la vatră. În locul lui ar trebui să vină Cristian Boureanu. Dincolo de simpatia personală pe care o am faţă de oneştean, trebuie să recunoaşteţi că înlocuitorul său e mult sub nivelul lui Vreme şi e un antipatic. S-ar putea ca lăsarea la vatră să-i priască totuşi lui Vreme, el fiind candidatul PDL la primăria din Oneşti. Ar avea mai mult timp să-şi pregătească campania.
Pe lista scurtă a PDL se află şi o simpatie de-a mea (deşi nu o cunosc personal) Andreea Paul Vass, consilier al fostului premier Emil Boc. Ea este propusă de PDL la Ministerul Economiei, în locul lui Ion Ariton. Măcar aşa acest minister va fi mai vizibil, că Ariton îl ascunsese de tot.