Toată lumea a văzut că în municipiul Bacău au fost în stradă demonstaranți împotriva Guvernului Dragnea-Grindeanu, între câteva zeci și câteva mii, în funcție de intemperiile vremii și de cine a numărat.
Nu prea s-a spus că s-a mitingit cu spor și în Onești. Pozele stau mărturie. Nu știu câți, poate îmi spun colegii de acolo.
Nici la Moinești n-a fost liniște. Am aflat de la Cristina din Moinești. Curios într-un municipiu cvasi-dominat de PSD-ALDE, unde liberalii și useriștii n-au prins 10% împreună.
M-am speriat când am aflat că și în Buhuși s-a strigat împotriva PSD. Mi-am zis că vine sfârșitul lumii sau că iar s-a certat Turcea cu Zaharia și a scos liberalii în stradă. Dar a fost real. Unul dintre protestatari m-a povestit, aici pe blogg:
„Am avut si la Buhusi proteste.
Nu s-au deranjat sa scrie despre noi decat Clujul si nu dau nume, cineva din Buhusi care nu a avut rabdarea de a sta mai mult de 10 minute.Au mintit ca am fost 10.In prima seara au fost peste 30. in a patra seara deja multi am mers la Bacau.
Speram sa nu se razbune Zaharia si altii ” . Poza am luat-o de pe facebook.
Cică s-ar mai fi ieșit în stradă și la Târgu Ocna și Zemeș, dar nu bag mâna în foc.