PNL Bacău nu mai are conducere bicefală (PNL-PDL). Că deputatul Palăr a rămas șeful cel mare și după dezastrul de la locale s-a mai scris. Despre ce s-a întâmplat cu fosta co-președintă, Tudorița Lungu, nu.
Oricum, după alegerile locale, PNL a întrerupt aproape complet comunicarea publică.
Biroul Național al PNL a decis ca aceasta să conducă Organizația Municipala Bacău a PNL și să dețină funcția de prim-vicepreședinte la județ.
Invitată în studioul emisiunii De Bacău, noua șefă a municipalei PNL a dezvăluit cauzele tăcerii liberale: rezultatul de la locale, concediile dar și faptul că liberalii au evacuat deja unul din sedii iar celălalt este în renovare.
Tudorița Lungu a recunoscut oficial că la locale „municipala PNL” a fost scindată, o parte din activiști alegând să-l susțină pe Romeo Stavarache.
Ea a mai adăugat și că a simțit „o lipsă de entuziasm, o lipsa de determinare” în susținerea campaniei din partea unora dintre membri rămași loiali partidului.
Noua șefă de la municipală n-are însă gânduri războinice cu aceștia. Susține că nu vor fi sancțiuni, chiar dacă se știe destul de clar cine și cum a trădat sau a refuzat lupta.
Ce își propune noua șefă a municipalei la alegerile parlamentare și dacă va candida puteți vedea în emisiunea De Bacău: