DSCN8543O delegatie italiana, reprezentanti ai firmei Coincart Italia, Noris si Marco Rubboli, care dezvolta afaceri in domeniul productiei si comertului de hârtie au fost săptămâna trecută în Bacău. Oficial ei s-au întâlnit cu prefectul şi subprefectul judeţului. Neoficial, aflăm din ultimul rând al ştirii din Deşteptarea, „oamenii de afaceri italieni au avut o discutie exploratorie cu actionariatul SC Letea SA, urmând ca in perioada urmatoare sa fie stabilite eventualele modalitati concrete de colaborare.” Tradus înseamnă că au vorbit cu Laudeta Sechelariu şi ar cam vrea. Ar fi de bine pentru toată lumea ca italienii să se decidă să investească în Bacău.

Ce nu spune nimeni, nici măcar Deşteptarea, este că personajul cheie din piesa asta, cel care i-a adus pe italieni în Bacău este fostul director general al Trustului Deşteptarea, Tudorel Ion. El apare în toate pozele trimise de Prefectură.

Mă gândesc că nu l-or fi recunoscut ziariştii (deşi nu prea s-a schimbat), altfel cred că ar fi scris două rânduri despre el sau măcar i-ar fi pomenit numele, că pe vremea lui nu s-a trăit chiar rău la Deşteptarea, din câte îmi aduc aminte.

Tudorel Ion are câteva avantaje în acest joc. De ceva ani, face afaceri în domeniu. Ştie exact care este potenţialul fabricii de hârtie şi ce hibele are, încă de pe vremea când activa în Bacău. Se cunoaşte destul de bine cu „acţionariatul” şi, din câte ştiu, a rămas cu un relaţional destul de solid în Bacău, deşi s-a mutat în Bucureşti de câţiva ani buni.