Scandalul „Ponta plagiator” îmi aminteşte că suntem dispuşi să acordăm circumstanţe atenuante tuturor hoţilor, în virtutea biblicei învăţături „cine-i fără de vină să ridice primul piatra”. În sinea lor, toţi apărătorii premierului ştiu că acesta a comis o infracţiune urâtă, însă, ori gândesc sincer că nu e aşa de grav, ori îşi amintesc că la un moment din viaţa lor au comis ceva similar. În ambele variante, Ponta e simbolul unui sistem care-i ocroteşte şi promovează pe hoţi. Mari sau mici ei se simt bine aici, protejaţi, încurajaţi. Iar simbolul trebuie apărat cu orice preţ.
S-a tot vorbit de generaţia ziariştilor copy-paste. Care au fost consecinţele? Niciuna pentru cei care furau. Mai mult, rânjesc din poziţii privilegiate la proştii care muncesc. Iar cei care i-au „deconspirat” au ajuns nişte proscrişi.
Personal am două experienţe, zic eu, relevante. Cei doi hoţi de texte, care au lucrat cu mine într-o anumită perioadă, nu au zburat din cauză de „plagiat”. Au plecat mai târziu, din alte motive „penale”. Caracterul lor infect a ieşit la suprafaţă şi sub alte forme. Mai spun că în ambele cazuri am cerut demiterea lor. Cu probe mai mult decât relevante. În ambele cazuri am protejat, cât am putut, interesele firmei la care eram angajat.
În primul caz (cronologic) l-am avut alături pe amicul Popescu. Sau el m-a avut alături (sincer nu-mi amintesc cine a fost mai vocal, deşi cred că el). În cel de al doilea caz m-am trezit singur. Popescu îşi dăduse demisia, iar directorul (fost ziarist cu diplome prin SUA) precum şi colegul meu din conducerea editorială a cotidianului (ziarist cu mare experienţă) m-au lăsat în offside în faţa patronatului. „S-a mai întâmplat, se mai practică. Nu e aşa de grav”, a fost explicaţia halucinantă a celor doi.
În primul caz, individul plagiase cu neruşinare anchetele unei colege de la un alt ziar local. I-am rămas dator şi în ziua de astăzi, că n-a făcut public incidentul. Al doilea plagiator, fura cu nesimţire dintr-un ziar local din alt judeţ, iar textele erau foarte apreciate.
În ambele cazuri „patronatul” n-a înţeles gravitatea faptelor. N-a înţeles nici măcar că plătea nişte hoţi. Sau a înţeles foarte bine, însă era o practică de familie. Mai plătise nişte diplome de bacalaureat, de licenţă, de masterat, MBA, iar în cercul lor strâmt toată lumea aşa făcea. Asta e normalitatea lor.
PS: Textul de mai sus a fost scris a doua zi după declanşarea scandalului. L-am publicat fără nicio modificare din simplul motiv că nu s-a produs aproape nimic nou. Hoţul e la locul lui, doar susţinătorii săi şi-au înmulţit declaraţiile publice strâmbe, încurajaţi, probabil, de poziţia politică extrem de solidă a acestuia.
