Busola PSD a rămas tot spre Vest

Auzisem, citisem, pe la începutul manifestațiilor anti-Dragnea-PSD, despre „pericolul ucrainizării României”. Un parlamentar băcăuan, într-un anumit context, a folosit chiar cuvântul „maidan”, cu referire directă la fenomenul Euro-maidan, adică locul de unde a început...

Bacăul, sub asediul dansatorilor

Florin Ștefănescu, singurul meu prieten care a fost la Montevideo, a înțeles că-s puțin mai ocupat în perioada asta, de n-am putut da curs invitației sale, și mi-a trimis un comunicat de presă, despre competiția la care el este și concurent și implicat la organizare....

Rușii ne-au băgat în război

Agenția de stat ITAR-TASS a pus Bacăul pe harta războiului din Ucraina. Ziariștii ruși zic că ucrainienii le vor bombarda omuleții verzi cu arme produse în Bacău și trimise acolo de NATO. Este vorba despre un sistem de rachete LAROM (aruncător de proiectile reactive)....