stefan cel mareLicitaţia pentru refacerea străzii Ştefan cel Mare din municipiul Bacău a fost adjudecată de două firme din Suceava, celebra Symmetrica SRL și Electroaxa SRL.

Se așteaptă ordinul de începere al lucrărilor. Asta dacă licitația nu va fi contestată. Ceea ce este foarte greu de crezut.

Anunțul a fost făcut astăzi de consilierul liberal Ilie Bîrzu, la prezentarea raportului de activitate pentru anul trecut, eveniment despre care voi scrie mai târziu.

Asocierea de firme câștigătoare zice că reface strada cu vreo 8,5 milioane de lei.

Le-aș mai da eu ceva peste, numai s-o facă mai repede și respectând standardele de calitate. Oricum, cu ”neprevăzutele” și ”suplimentarele”  vor ajunge pe la cât s-a estimat de proiectant.

Interesant este că lucrarea de refacere a străzii Ștefan cel Mare este finanțată dintr-un ”rest” de bani europeni. Ce-a mai rămas de la lucrările de pe Mioriței, Milcov și nu mai știu care proiect european s-a adunat și s-a finanțat ”apendicele” ăsta.