Sunt un guru

Am reuşit o performanţă greu de egalat. Am făcut două deschideri, la două ziare locale diferite, fără să fiu angajat la niciunul. Ştiu că lauda de sine nu miroase a bine, dar m-au luat nervii de dimineaţă. Şi dacă nu zic eu, cine să zică? Măcar mă răcoresc. A început Deşteptarea ieri. Un vicepreşedinte la PSD le-a divulgat schema cu lista de candidaţi a USL pentru municipiul Bacău. Nu ştiam că sunt vicepreşedinte la PSD, pentru că aşa m-am simţit când am citit. Dacă i-ar fi deconspirat numele poate i-aş fi crezut.

Ştiu că informaţia circulă în mediile politice de ceva vreme, că nu sunt eu şeful SRI, CIA, MOSAD sau FSB dar, totuşi, am dat informaţia cu o săptămână înainte, iar Deşteptarea n-a fost în stare să citeze pe cineva real din PSD sau PNL, care să confirme “off the record” -ul meu.

Astăzi, Ziarul de Bacău scrie că un băcăuan l-a reclamat pe Sechelariu la OPC şi că şeful Frăţilă le-a confirmat. Întâmplător, scrisesem şi eu acu’ două zile. Exact la fel. Sunt aproape sigur că n-au aceeaşi sursă cu mine, iar ea, sursa, este una singură. Zice şi Frăţilă că există o singură reclamaţie. Materialul continuă forţat cu informaţie (şi o teză) de-a lui Florin Popescu.

Mai întreb dacă tai facturi sau mă mulţumesc cu “gloria”?

4 comentarii la „Sunt un guru”

    • Am uitat să pun link-ul 🙂 Am zis „forţat” că reclamarea clipurilor lui Sechelariu nu prea are nimic în comun cu posibila candidatură la CJ a lui Scripăţ. E subiect separat.

      Răspunde
  1. Popescule, ce a vrut Catalin sa spuna este ca Ziarul de Bacau ti-a preluat ideile de pe blog.Adica voi doi ,tu si Ziarul,scrieti cam aceleasi lucruri. Doar ca Ziarul,deoarece are trafic mai mare a incercat sa duca la extrem ideile tale pentru a pune PDL/Sechelariu intr-o lumina cat mai proasta. Catalin a incercat sa fie politicos prin raspuns. Nu inteleg de ce ai mai intrebat asemenea prostie cand stii prea bine cu te ocupi,tu si Ziarul. Te-ai mirat ca nu toti blogerii scriu ca tine? Mai sunt si xxxxxx xx xxxxx. Curios..nu?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.