Stava ApostolLe-am primit pe surse. Le public integral așa cum le-am primit. Anumite bucăți le veți recunoaște, au mai fost publicate. Altele sunt în premieră.

N-am să trag concluzii, însă mi-au adus aminte de răposatu primar Sechelariu (că tot a fost amintit).

Parcă-l aud povestind public, la sfârșitul unei ședințe de Consiliu Local, cum îi punea pe investitori să cotizeze la FCM ca să le dea autorizații pentru niște benzinării.

Deci, din rechizitoriu zicere:

Trebuie precizat că toate calculele făcute de Stavarache Romeo şi Apostol Constantin cu privire la bani în această perioadă au în vedere două surse, respectiv SC PA&CO INTERNATIONAL SRL şi firmele administrate de Rusu Viorel.

Din analiza extraselor de cont ale Asociaţiei TOP SPORT rezultă că în cursul lunii aprilie 2009 aceasta a primit suma de 100.000 lei de la SC PA&CO INTERNATIONAL SRL şi 200.000 lei de la SC RUSTRANS SA

Întrucât încă din data de 17.04.2009 Căşuneanu Costel, reprezentantul SC PA&CO INTERNATIONAL SRL, îl anunţase pe Apostol Constantin că i-a virat suma de 100.000 lei (CĂŞUNEANU COSTEL: Ăă…v-am dat o sută de mii astăzi! Am mai rupt eu de pe acolo, de pe acolo, zic să…  APOSTOL CONSTANTIN : Săru’ mâna! Mulţumesc frumos!) rezultă că discuţiile au ca subiect banii solicitaţi lui Rusu Viorel personal de către inculpatul Stavarache Romeo.

Întrucât nici în data de 16.04.2009 nu s-a făcut nicio plată, în data de 17.04.2009 inculpatul Căşuneanu Costel îl sună pe inculpatul Apostol Constantin cu care poartă următoarea discuţie:

CĂŞUNEANU COSTEL: Ce faceţi domnu’ preşedinte?

APOSTOL CONSTANTIN : Am onoarea excelenţă! Îmi cer scuze, eram într-o întâlnire, într-o şedinţă şi acuma am terminat şi…Îmi cer scuze că n-am reuşit să…Ce să fac? La Piatra!

CĂŞUNEANU COSTEL: La Piatra! Frumos! Eu îs catolic, plec din ţară…

APOSTOL CONSTANTIN : Să vă dea Dumnezeu sănătate!

CĂŞUNEANU COSTEL: Şi vă urez un Paște fericit!

APOSTOL CONSTANTIN : Săru’ mâna! La fel! Şi eu am avut…soţia şi cu soacră-mea sunt catolice, deci am avut Paştele săptămâna trecută, aşa că…

CĂŞUNEANU COSTEL: Noi bem de două ori!

APOSTOL CONSTANTIN : Sigur! Sigur!

CĂŞUNEANU COSTEL: Ăă…v-am dat o sută de mii astăzi! Am mai rupt eu de pe acolo, de pe acolo, zic să…

APOSTOL CONSTANTIN : Săru’ mâna! Mulţumesc frumos! Când vă-ntoarceţi domn’ preşedinte?

Despre efectuarea acestei plăţi este informat în ziua următoare şi inculpatul Stavarache Romeo:

STAVARACHE ROMEO : Cum o rămas cu băieţii?

APOSTOL CONSTANTIN : Păi…ăă…mi-o dat unu’ mare…Ştii? Şi săptămâna viitoare o să rezolv totul…Nu le-am dat nimic, ştii?

STAVARACHE ROMEO : Foarte bine!

Conform ordinului de plată depus la dosar de inculpatul Căşunanu Costel, în data de 17.04.2009 SC PA&CO INTERNATIONAL SRL a virat suma de 100.000 de lei într-un cont al Asociaţiei Judeţene de Handbal Bacău. Potrivit extrasului de cont al Asociaţiei TOP SPORT Bacău aferent contului deschis la NEXTEBANK, pe data de 24.04.2009 a fost încasată suma de 100.000 lei cu menţiunea ”SUMĂ VIRATA ERONAT DE PA&CO INTERNATIONAL – ASOCIAŢIA JUDEŢEANA DE HANDBAL BACĂU”.

Suma a fost utilizată de Asociaţia TOP SPORT Bacău.Deşi în cauză nu există o probă directă cu privire la înţelegerea dintre inculpaţii Stavarache Romeo, Apostol Constantin şi Căşuneanu Costel, modul în care s-au desfăşurat faptele dovedesc că acesta a existat.În esenţă, situaţia de fapt se prezintă în felul următor:

Inculpatul Căşuneanu Costel era interesat să obţină un certificat de urbanism de la Primăria Bacău, certificat esenţial pentru obţinerea de către SC ASERO SRL a unei finanţări nerambursabile în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.Inculpatul Stavarache Romeo, în calitatea sa de primar al municipiului Bacău, avea posibilitatea să refuze eliberarea acestui certificat în mod discreţionar ( „pentru că nu i-l dau, de exemplu”).

Deşi SC ASERO SRL avea posibilitatea încă din luna decembrie 2008 (data expirării celui emis în luna iunie 2008) să solicite un nou certificat, nu face acest lucru decât în luna martie 2009 iar actul este eliberat în data de 8.04.2009, după ce se ajunsese la un acord privind sponsorizarea de către inculpatul Căşuneanu Costel a echipei de handbal.

Deşi situaţia juridică sau de fapt a terenului de pe strada Theodor Aman nu suferise nicio schimbare, inculpatul Stavarache Romeo nu mai are nicio obiecţie.Imediat ce este emis certificatul de urbanism, inculpatul Căşuneanu Costel ia hotărârea să semneze un contract prin care să finanţeze echipa de handbal.

După cum s-a arătat în cuprinsul prezentului rechizitoriu, în luna aprilie 2009 inculpaţii Stavarache Romeo şi Apostol Constantin căutau soluţii pentru a obţine bani pentru echipa de handbal, atât pentru activitatea curentă cât şi pentru asigurarea contribuţiei proprii în vederea accesării de fonduri publice în temeiul Legii 350/2006.

Cursul acestor fapte, probate prin mijloacele de probă administrate în cauză, nu poate fi explicat decât prin existenţa pretinderii de către inculpatul Stavarache Romeo a sumei de 100.000 de lei de la inculpatul Căşuneanu Costel, acceptarea acestei solicitări de către acesta din urmă fiind motivul pentru care opoziţia primarului la eliberarea certificatului de urbanism nu s-a mai manifestat.În data de 20.12.2008, inculpaţii Stavarache Romeo şi Apostol Constantin poartă următoarea  convorbire referitoare în principal la posibilităţile de a obţine fonduri pentru echipa de handbal:

APOSTOL CONSTANTIN :  Mă gândeam să vorbesc, să-l chemăm pe CĂŞUNEANU încoace, bă!

STAVARACHE ROMEO :Păi, cheamă-l, ia vezi, vorbeşte cu el.

APOSTOL CONSTANTIN :  Să îl chem pentru mâine?

STAVARACHE ROMEO :  Cheamă-l pentru mâine, eu sunt aici. Am şedinţă de consiliu, dar…

APOSTOL CONSTANTIN :  Da’ mâine e duminică, băi!

STAVARACHE ROMEO :  Aa! Mâine? Da, mâine sunt aici. Nu plec nicăieri.

APOSTOL CONSTANTIN :  Sau mâine, sau luni, hai, începem…

STAVARACHE ROMEO :  Nu mâine! Mai bine mâine.

APOSTOL CONSTANTIN :  Ştii, ca să-l prindem şi pe DRAGOŞ, hai să o batem în cuie că dacă discutăm oleacă cu amândoi, măcar ştim o chestie, băi.

STAVARACHE ROMEO :  Băi, dar la DRAGOŞ nu mai e o problemă.

APOSTOL CONSTANTIN :  Ştiu, ştiu! Ştiu…

STAVARACHE ROMEO :  Cu DRAGOŞ am vorbit, stai să vedem dacă ne mai dă vreun ban şi DRAGOŞ!……………………………………………………………………………

STAVARACHE ROMEO :  Ne gândim, noi trebuie să facem neapărat, măcar salariile să dăm barem, la băieţii ăştia, au 500 de milioane, noi cât le trebuie? Un miliard jumate, nu?

APOSTOL CONSTANTIN :  Exact, 500 de milioane de-abia dau… un miliard 700 trebuie salarii.

STAVARACHE ROMEO :  Un miliard 700?

APOSTOL CONSTANTIN :  Dacă am… cum să zic? Să dau drumul şi la ăştia, la străini şi n-am plătit nici chiriile, ştii? De aia îmi trebuie un miliard 700 …chiriile la… apartamente, ştii? Mda… hai că vorbim. Bine, te sun! Când te întorci de la IAŞI?

STAVARACHE ROMEO :  Ei, mă întorc… ia vezi un pic, totuşi vezi ce vrea. El a venit la… la… la… ăsta la… CERTIFICAT de URBANISM!

APOSTOL CONSTANTIN :  Îhî!

STAVARACHE ROMEO :  Ştii?

APOSTOL CONSTANTIN :  Da!

STAVARACHE ROMEO: Pentru CENTRU ! Dar nu i l-am dat.

APOSTOL CONSTANTIN :  De ce?

STAVARACHE ROMEO :  Pentru că nu i-l dau, de exemplu. Îţi spun eu.

APOSTOL CONSTANTIN :  Îi dezastru dacă nu i-l dai, mă!

STAVARACHE ROMEO :  Da… dar ştii că procesul lui SECHE l-a întors înapoi?

APOSTOL CONSTANTIN :  Cum?

STAVARACHE ROMEO :  Ştii cu procesul lui SECHE?

APOSTOL CONSTANTIN :  Da, dar ce are una cu alta?

STAVARACHE ROMEO :  Păi, are… că sunt în litigiu… acuma. Deci, el nu mai este achitat, acum s-a întors la judecată pentru pe baza aia… Eh… vorbim!

APOSTOL CONSTANTIN :  Bine!

STAVARACHE ROMEO :  Tocmai aici… Vorbim!  Ai înţeles?

APOSTOL CONSTANTIN :  Da!