stabor-tiganescSurse din anturajul primarului Turcea susţin că geniul de la Runc nu mai este supărat că-i fuge Judecătoria Buhuşi de sub picioare. Prietenul Drăghici i-ar fi dat soluţia.

Mai mult, aceleaşi surse bineintenţionate zic că rromul senator munceşte acum pentru transpunerea ei într-o iniţiativă legislativă de toată frumuseţea. Concomitent se fac demersuri comune pentru implementare.

Ea, soluţia, este următoarea: în locul instanţei desfiinţate de alţii decât pesediştii lui Turcea se va organiza un Stabor. Se schimbă doar cei care vin la serviciu în clădirile respective. Şi aşa majoritatea clinţilor judecătoriei şi parchetului aferent erau de etnie rromă.

Nu săriţi, că nu discriminez pe nimeni. Sunt clienţi ca şi românii, doar că într-un număr mai mare. Mai revendică un teren, o capră, o licitaţie, o muncă la negru, o bordură tencuită, o stradă, un oraş întreg. De astea pe care le face orice majoritar, chiar şi primarul. S-ar putea să şi greşesc. Conlocuitorii au chiar probleme şi nevoi mai mici ca majoritarii. Nu cred c-au ajuns la pretenţii aşa mari. Se mulţumesc cu mai puţin.

Textul de mai sus îl declar pamflet doar pentru cei mulţi. Cei cu inteligenţă peste medie (şi cu o brumă de informaţii corecte despre Buhuşi) înţeleg foarte bine ce spun în creaţia literar-artistică de mai sus 🙂

poza-i de aici