ufo1Subiectul giratoriului de la Piaţa mare l-am abordat o singură dată, deşi ar fi fost multe de zis. Să nu zică unii sau alţii că ţin cu nu ştiu cine. Însă, ce se întâmplă acolo este mult prea mult. Acum câteva seri „s-a făcut lumină”. Am avut impresia că unii vor să facă mişto de mine.

Iluminatul arhitectural, ambiental, cum vreţi să-i spuneţi, necesită nişte cunoştinţe de specialitate, ceva experienţă, bun gust, simţ al măsurii, chestii de astea minore. Ce s-a făcut acolo cu trei becuri colorate e o manea publică.

Arhitecţii oraşului ăstuia ar trebui să protesteze, iar ăla din Primărie să-şi dea demisia pe motiv de handicap ce nu-i permite să vadă monstruozităţi arhitectonice. Adică-i chior (profesional).

pissatS-a tot încercat să i se găsească o poreclă, o asemănare. I s-a zis ozn, i s-a mai spus furuncul, muşuroi etc.

Eu zic că seamănă cu o pişătoare. Exact o pişătoare de bărbaţi numai că e făcut la rotund. Este exact ca troacele din veceurile pentru bărbaţi din crâşmele comuniste: 0 troacă din ceva (gresie, faianţă, ceramică, la alegere), cu un perete pe care şiroaie apă. Mai trebuie o mână-două de clor să te usture ochii de să-ţi sară băutura din cap.

Cred că proiectantul a petrecut multe ore privind de aproape asemenea minuni arhitecturale. Altfel nu-mi explic de unde ideea.

Dacă tot s-au aprins luminiţele, eu propun să dăm drumul şi la artificii sau la alte materiale pirotehnice ceva mai puternice.