Căzut, de ceva vreme, într-o suspectă idolatrie PSD, primarul milionar al Oneștiului se laudă cu ce n-are Bacăul, un aparat „vital pentru buna funcționare a Spitalului Municipal Onești”.

Așa de vital că idolii săi din PSD i l-au dat fără „instrucțiuni de folosire”.

Foarte bine pentru oneșteni că au acum un spital dotat. Ar fi fost și mai bine dacă se trimitea la Onești și un medic, eventual cu „dr.” în fața numelui, care să-i și utilizeze dotările.

Cică ar fi unul sau unii pe la spitalul din Bacău care plâng după așa ceva, însă dacă păgânii nu știu cui să se închine, iaca canci vitalul, a fost trimis la spitalul ocrotit.

Cert este că Spitalul Onești va fi dotat cu aparat, de multe milioane de lei, numit angiograf biplan pentru chirurgie vasculară și cardiologie intervențională, însă n-are medic care să-l utilizeze cum trebuie.

Tot cert este că Spitalul din Bacău n-are așa aparatură, dar ar vrea și ar avea și cu cine.

Ciudată este doar alegerea celor nominalizați de Neghină în pomelnicul de pe facebook că ar sta în spatele acestei manțocării, printre care chiar un medic din spitalul județean.