girbaLuat cu treburile gospodărești, am uitat să vă spun că de vreo două săptămâni, Mihai Gîrbă și-a dat demisia din funcția de președinte al filialei județene Bacău a Partidului M10. Nici în partid n-a mai rămas.

„Mi-am dus mandatul asumat până la sfârşit şi am luat hotărârea ca pentru moment implicarea mea în viaţa partidului să se oprească aici. Aşadar, nu voi candida la alegerile interne la nivel de judeţ şi totodata mă retrag din partid.
Rămâne echipa. Rămâne cu acelaşi entuziasm cu care am construit una dintre cele mai puternice organizaţii judeţene din ţară şi cu rezultate bune la alegerile locale din Iunie 2016”, a scris pe pagina sa de facebook Mihai Gîrbă.

dorneanuIeri, am aflat și cine-i președinte în locul său. Un comunicat de presă, despre votul prin corespondență, primit de la M10 Bacău este semnat Claudiu Dorneanu, președinte filială județeană Bacău.

Deci, fostul candidat la primăria Bacău este noul șef al filialei M10 Bacău.