Demnitatea de a nu întinde mâna "duşmanului de clasă"
După vreo 3-4 zile de intensă mediatizare a zilei de naştere a ultimului rege al României, în această dimineaţă mi-am căutat cartea de identitate pentru a vedea dacă nu cumva am uitat eu în ce ţară sălăşluiesc. Am aplicat zicala cu beţia. Dacă îţi spune unul că eşti beat nu-l bagi în seamă. Dacă îţi spune şi al doilea începi să-ţi pui semne de întrebare, iar dacă îţi spune şi al treilea te duci acasă şi te culci.
Ăia care au scris cândva „fire-ai al dracului, Majestate”, care l-au fugărit pe la aeroport, care l-au înjurat cu foc şi patos republican s-au alăturat regaliştilor tradiţionali şi i-au închinat osanale de am ajuns să-mi caut buletinul. Televiziunile comunistoide le-au întrecut pe alea normale în a relata evenimentul. Putea să cadă migul că primul sfert de oră din jurnal era cu „Maiestatea Sa”, cât de bun, demn, vertical este sau a fost şi cât bine le-a făcut el românilor.
Poate că au dreptate. Cu siguranţă parţial au dreptate. Însă, o aşa euforie bruscă e greu de înţeles. Şi o pot interpreta doar prin opoziţia personajului faţă de actualul preşedinte. Opoziţie pe care nu şi-a dorit-o şi nu a provocat-o el, ci doar Băsescu prin declaraţiile sale dar şi prin cumătrenia cu prinţul Paul, nepotul şi inamicul regelui Mihai.
Pe principiul „duşmanul duşmanului meu îmi este prieten”, hop şi antibăsiştii la răzbel. Şi dăi şi luptă. L-au scos pe bietul rege în faţă că oricum de la ei n-au pe cine. Iar Mihai e bun, e blând, e tolerant şi mai ales are 90 de ani. Nu mai sperie niciun republican comunistoid. De ce n-au făcut asta acum 5 ani, când a împlinit 85 de ani, tot pe mandatul lui Băsescu, sau acum 10 ani pe mandatul lui Iliescu?
Oricum tot sânge de antidemocraţi le curge prin vene. Cine nu-i cu noi e împotriva noastră şi trebuie înfierat cu mânie proletară. Orice poziţie mai nuanţată sau chiar împotriva mediatizării deşănţate a evenimentului este catalogată drept antidemocratică, „pe interes” iar responsabilul de afirmaţie e „băsist”.
