Primăria se laudă că a adunat mai mult de 2.500 de câini comunitari în ultimul an de pe străzile oraşului. Ei au fost îngrămădiți în adăpostul amenajat lângă comuna Nicolae Bălcescu. Ei halesc gheare, mațe și oase, moca, de la Agricola (în baza unor contracte de sponsorizare).

„În prezent, ritmul săptămânal de strângere este de circa 50 de câini, numărul câinilor fără stăpân aflaţi pe străzi fiind în continuă scădere”, zice un comunicat de la Primărie. Dacă ar fi menținut ritmul ăsta tot timpul anului ar fi strâns minimum 12.000 capete. Așa, mie îmi dă o medie de maximum 10 cotarle/zi (nici media asta nu-i rea). Am recitit și am realizat că am confundat ritmul săptămânal cu cel zilnic. Așa că am corectat. Rămân la părerea că media de 10 cotarle/zi nu este una rea.

Tot Primăria Bacău aduce la cunoştinţa celor interesaţi că pot adopta câini fără stăpân din adăpostul de lângă comuna Nicolae Bălcescu. Câinii oferiţi spre adopţie sunt vaccinaţi şi deparazitaţi. Mi-e frică să întreb câți au fost adoptați. Răspunsul n-ar mai justifica în niciun fel istericalele unor ong-uri și cucoane iubitoare de căței. Eu zic să ia legătura cu vreo organizație similară din China.