Pe 2 şi 3 august se va desfăşura în Bacău cel mai veritabil război al scenelor din provincie. Aşa ceva se mai întâmplă doar de Revelion în Bucureşti. Decât că aici artiştii nu vor sări dintr-o scenă într-alta.
În Piaţa Tricolorului se va desfăşura Romanian Top Hits 2013.
Gala este din ce în ce mai contestată. În primul rând are un desfăşurător vag şi la această dată. Nu se ştiu foarte sigur artiştii care vor urca pe scenă.
Un alt punct slab este măsura de Tip Top Mini Top luată de organizatori cu privire la consumul şi vânzarea băuturilor alcoolice. Adică interzicerea lor.
Este absolut ciudată măsura, în condiţiile în care în urmă cu doar câteva săptămâni alcoolul a curs valuri la Hramul Bacăului, iar locaţia a fost tot una absolut centrală.
Eu le propun organizatorilor să mai înterzică fumatul şi spargerea de seminţe în public şi în spatele scenei, închiderea şaormăriilor din zonă ca să facem educaţie culinară şi, de ce nu, interzicerea manifestărilor huliganice de genul fluierăturilor, chiuiturilor şi a dansurilor individuale (doar sincron şi doar la cererea artiştilor).
Totodată, să se interzică prezenţa bărbaţilor în bermude, a femeilor fără sutien pe sub tricou şi a bebeluşilor fără pempărşi. Tatuajele şi părul lung vor fi considerate infracţiuni.
Pe 1, 2 şi 3 august, se va desfăşura Maraton Festival. Într-o pădure de lângă Bacău (Măgura) se organizează o tentativă de Peninsula cu miros de FânFest. Tare-s curios în ce transformă moldovenii un gen de festival de succes în alte părţi.
Până acum seamănă cu un festival al motocicliştilor care vin cu microbuzul.
Ăştia se laudă cu două scene şi cu o listă bine definită cu 40 de artişti. Însă după vre-o 6-7 nume, restul sunt substantive sau adjective, după caz.
N-am înţeles ce fac cu două scene. Probabil pe una se cântă şi pe cealaltă se dansează.
Avantajul Maratonului este că aici totul este permis: de la fumat până la pupat iepuraşii, inclusiv alcoolul.
Dar, cel mai nasol pentru roacării moldavi, ca şi pentru restul maneliştilor de după 12 noaptea şi trei sticle de vin cu ifose de intelectuali de după blocuri, este biletul. Da, s-au băgat bilete. Şi trebuie cumpărate, cică. Mi se pare mie sau va fi festivalul gardurilor sărite?