Doctoriţa Petrescu de la Unitatea de Primiri Urgenţe are un istoric cel puţin încărcat în ceea ce priveşte relaţia cu pacienţii şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Are opt reclamaţii la Colegiul Medicilor de unde şi-a făcut rost şi de un vot de blam. Iar dacă vrei să-i enervezi pe şefii spitalului deschide subiectul “Petreasca” şi vei avea efectul scontat. Reclamaţii peste reclamaţii, referate peste referate, însă cea mai dură consecinţă, până acum, a fost demiterea din funţia de şef al UPU. Mai mult, periodic doctoriţa are grijă personal să menţină această stare conflictuală şi îi articulează pe diferite canale media. Pentru ea spitalul n-are reguli. Ea taie şi spânzură după bunul plac.

La ultima ieşire de acest gen a dat de pământ cu toţi: cu Direcţia de Sănătate Publică Bacău, conducerea spitalului, colegii de la UPU.

Consecinţa imediată a fost că s-a instituit o comisie de anchetă.

Concluzia cea mai importantă a respectivei anchete: doctoriţa a minţit.

Consecinţă finală probabilă: 3 luni salariul redus cu 10%.

Partea cea mai interesantă este că s-a cerut o sancţiune mai drastică, adică desfacerea contractului de muncă. S-a reunit Consiliul de Administraţie al Spitalului şi a dezbătut problema. Toţi au fost cam pe aceeaşi linie însă când s-a votat s-au sucit. Au rămas cu mâinile sus doar Lucian Şova, preşedintele CA şi doctorul Ichim, restul s-au “abţinut” pe principiul “să se spele Stoica pe cap cu ea”. Oricum decizia finală i-ar fi aparţinut managerului spitalului Dan Stoica, dar un vot de susţinere din partea CA iar fi făcut misia mai uşoară.

Orice încercarea de a politiza votul este ilogică atât timp cât reprezentantul PSD, Costel Ciocea a votat contra. Din câte se pare acesta îşi va da demisia din Consiliul de Administraţie al Spitalului.