Pentru prima oară în istoria sa, târgul este inclus pe harta unui concurs automobilistic de anvergură.
Întâmplarea face ca în data de 14 septembrie să fie programată şi o etapă a Raliului Moldovei Cotnari Bacău tocmai la Buhuşi.
Organizatorii susţin că va fi una chiar spectaculoasă.
„Primele doua probe sunt cunoscute de participanti de la editiile anterioare si se afla intr-o stare perfecta datorita ocolului silvic din zona. Cea de-a treia probă din 14 septembrie este una complet nouă , fiind o specială mixtă care începe pe macadam şi se termină pe asfalt într-un amfiteatru natural în apropierea oraşului Buhuşi, având pe zona de început două săritori extrem de spectaculoase”, a declarat Adrian Răspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacău 2013.
Eu vă zic doar că proba începe în Racova şi se termină în faţa hotelului Runc. Pentru orientare public harta.
Buhuşenii care vor să vadă un spectacol adevărat, să lase bâlciul, să-şi ia rucsacul şi să urce spre Runc. N-or să regrete nicio secundă.
Apropo de secundă, programul, la secundă, îl veţi găsi tot aici, imediat ce va fi făcut public de organizatori.
Şi ca să nu existe vreun dubiu, Turcea n-are niciun merit în asta. Este doar o competiţie automobilistică de înaltă clasă organizată şi finanţată 100% de profesionişti.