Parlamentarii PSD, cu o excepție sau două, au votat așa cum a vorbit Chirica, primarul Iașului.

A zis el că Ordonanța 13 nu-i în regulă, parlamentarii PSD au votat anularea ei.

A zis ieșeanul că ministrul justiției ar cam trebui să-și dea demisia. Fără „altă întrebare”, s-a întâmplat.

Vorbele lui Chirica aveau logică. Pur și simplu avea dreptate. Sincer, eu l-am suspectat de o înțelegere ocultă, prea era logic și curajos.

Ieri, pesediștii care au votat așa cum le-a zis Chirica acum trei săptămâni, l-au „suspendat” pentru că a zis ce au votat ei puțin mai târziu. Noaptea minții.

Singurul efect al deciziei de ieri este inhibarea tinerilor pesediști, care se vor gândi de 7 ori înainte de a avea o poziție publică. În condițiile acestea PSD și-a spânzurat (suspendat) viitorul, pentru că nu vor mai avea devreme lideri proaspeți. Oferta lor electorală se va înțepeni în actualele figuri.