IMG_20160218_121119Dragoș Luchian și-a asumat, ieri, „Proiect(ul) pentru Bacău”. El zice că a vrut să se vadă dacă agenda băcăuanilor coincide cu a sa, cu strategia de administrare a municipiului pe care vrea s-o aplice când va fi primar.

Așa că a instalat 8 panouri, în tot atâtea zone ale Bacăului, pe care oamenii au fost invitați să-și scrie doleanțele, cererile, părerea lor despre ce ar trebui făcut în municipiu.

S-au strâns vreo 2000 de mesaje, iar colile de hârtie cu acestea au fost aduse în sediul de campanie al senatorului. O parte au ajuns pe pereți, restul vor avea aceeași soartă.

Despre soluțiile la aceste probleme, strategii de dezvoltare și alte teme specifice ne va vorbi Luchian în campania electorală și până atunci. Are timp.

Acum, eu am pozat câteva dintre colile de hârtie plasate pe pereții sălii de ședințe din fostul sediu PDL. Vă las pe dumneavoastră să citiți ce-și doresc băcăuanii.