crocodile-tears-1Georgescu și-a vândut afacerea.

Georgescu și-a luat banii și nu-s puțini. E vorba de niște milioane bune. Nu înțeleg de ce unii aproape că-i plâng de milă. Săracul, a fost nevoit să vândă! Nu se putea lupta cu multinaționalele!

De fapt, de cele mai multe ori, așa justifică afacerea chiar Georgescu, într-un acces de autocompătimire publică.

Nu este o îndatorire cetățenească să ții o afacere, fie și cu o cifră de afaceri de peste 100 mil. de lei pe an. Nu te obligă nimeni să te chinui sau să nu îți încasezi profitul maxim, când s-a copt.

El știe, mai bine ca mine, că avea și varianta unei listări la bursă și a unui management profesionist independent de familia sa.

Tema invaziei multinaționalelor care sufocă economia și capitalul autohton este una falsă, menită să cosmetizeze fața patronului român postdecembrist, capitalizat de stat, prin tot felul de inginerii financiare și privatizări dubioase, semicompetent ca manager sau incompetent complet, dar cu un relațional aproape feudal, atât în interiorul companiei cât mai ales în afara acesteia.

Nu pleacă nimeni cu pământul sau halele în spinare, nici cu tractoarele sau mașinile de cusut. Topirea profitului, prin tot felul de manevre financiare la limita legalității și complet imorale, ar trebui să fie preocuparea statului.

Decapitalizarea companiilor românești, prin scurgerea banilor în offshore-uri din nu-ș ce paradisuri fiscale, este mai mult una din manevrele preferate a antreprenorilor români, decât a multinaționalelor.

Iar conceptele de responsabilitate corporatistă și de implicare în comunitate stau la baza prosperității majorității statelor la care privim printre uluce. La noi sunt preferate conceptele de „cine plătește comandă muzica, chiar dacă-i afon sau surd” și de pomană publică.