Principele Nicolae al României a venit personal astăzi să-l întâlnească personal pe Romeo Stavarache şi să-şi exprime îngrijorarea cu privire la gravul incident de la Gala UNITER de aseară, unde Bacăul n-a primit niciun premiu şi nici măcar vreo nominalizare. Nicolae a zis că nu este posibil ca un municipiu cu două teatre, care a dat nemuririi Gala Star şi unde marea Angela Gherghiu se simte şi încasează ca la Milano, să nu fie băgat în seamă. Pentru cine se pricepe, Gala UNITER 2013, ţinută pe scena Teatrului Naţional din Iaşi a fost un spectacol adevărat.
Ionuţ Tomescu nu vrea să recunoască şi zice că Nicu ăsta mic al Hohenzollernilor a venit de altceva. Cică să discute despre „motorul economic al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est”. Păi, asta a discutat la Iaşi, ieri, că acolo e motorul. La noi poate fi cel mult „pompa de motorină”. Am uitat, nici de asta nu mai avem că RAFO e închisă. Să zicem „pompa de apă”.
Eu zic că-s băiat fin şi dau integral comunicatul de la Primărie primit după siesta prinţilor. Poza e de la Romeo de pe facebook. Mişto şi social-media asta. De ce să te mai duci la evenimente?
Primarul municipiului Bacău, domnul Romeo Stavarache, s-a întâlnit cu Principele Nicolae al României. Întâlnirea a avut la sediul Primăriei, şi a fost una informală, la solicitarea Principelului care a dorit să cunoască aspecte legate de municipiul Bacău, în cadrul unui turneu pe care acesta îl efectuează în zona Moldovei.
Cei doi au discutat despre potenţialul pe care îl are municipiul Bacău, motorul economic al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est. Principele Nicolae s-a declarat încântat despre deschiderea pe care autorităţile locale o manifestă faţă de colaborările menite să crească standardele în ceea ce priveşte calitatea vieţii în municipiul Bacău.
Vizita în municipiului Bacău a mai inclus întâlniri cu prefectul judeţului Bacău, domnul Claudiu Şerban, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Claudiu Năstase, precum şi vizite la Cetatea Domnească – Biserica Precista, Colegiul Naţional ”Ferdinand” şi Centrul de Afaceri şi Expoziţii ”Mircea Cancicov”.
Ionuţ Tomescu – Purtător de cuvânt