Am fost plecat din Bacău, puțin, cu trebi administrative într-o zonă aproape civilizată. Când m-am întors obosit și plin de praf, am fost invitat să-mi rehidratez tenul și alte părți sensibile într-un lighean de apă.

În acestă dimineață m-am felicitat că am avut intuiția să păstrez, tocmai de la avaria precedentă, vreo 10 bidoane cu apă în balcon.

Toată lumea zice de primar și nu de bine, după cum probabil ați intuit.

Dacă e sau nu vinovat puțin îi interesează pe oameni. Dar parcă toate se întâmplă în mandatul său. Eu nu mai știu câte avarii de astea au fost în ultimii doi ani, că ne-am învățat cu ligheanul ca țiganul cu scânteia.

Dacă le mai adăugăm pe alea de la CET imaginea de oraș avariat e perfect conturată. Iar lipsa șantierelor publice dă impresia că nu se face nimic.

Nici Lăcustă Vodă n-are nicio vină că, în anul înscăunării sale, holdele moldovenilor au fost rase de insectele de la care i se trage porecla domnitorului, însă istoria l-a consemnat așa, Lăcustă Vodă.

Tare mi-e să nu pățească asta și Cosmin Necula. Adică să rămână cu o etichetă de asta, ca-n titlu.