“Stranierii” fac parte din folclorul nostru, fac parte din peisajul românesc de august, fac parte din viața noastră. Mulți îi privesc ca pe o “specie”. Ei sunt coșmarul nostru din august. În realitate sunt doar niște români, nici mai buni, nici mai răi decât noi ăștia rămași în țară. Cred cu tărie că și la ei raportul dintre civilizați și mârlani este același ca în orice oraș, orășel sau cătun din România.
Nu vreau să-i compătimesc, din simplul motiv că n-ar accepta asta niciodată. Sigur m-ar înjura pentru așa ceva și nu mi-ar ierta-o niciodată. În mare parte sunt oameni puternici, care au luat viața în piept, printre străini. Însă nu pot să nu remarc o exacerbare a a fenomenului de “prigoană a stranierilor”.
În vara asta toată lumea are ceva cu ei. Politicienii îi scot din liste, mulți ziariști nu mai încap de ei pe străzi și parcări, polițiștii fac filtre speciale pentru a le verifica mașinile, chelnerii le încarcă notele cu nesimțire, doctorii abia îi așteaptă, iar funcționarii îi “servesc” în funcție de șpagă. (Vă rog să mă credeți pe cuvânt, nu vreau să dau exemple, că m-aș certa cu multă lume.) Mă oameni buni, ați înebunit de tot? Vă stau în gât. Vedeți să nu vă apuce porniri năstasiene, să vreți să-i împușcați, și să vă automutilați!
