Senatorul Viorel Ilie, fostul primar din Moinești, va fi ministru. Pohta ce-a pohtit, ați putea spune.

Da, mai ales că funcția vine ca o consecință a unor manevre politice, pe care unii le-ar putea numi trădare, cei din ALDE le numesc negociere în folosul echipei.

Dacă PSD Bacău n-a fost în stare să dea județului un ministru, măcar de la ALDE să avem un ministru și un secretar de stat. Doar să nu fie degeaba.

E prea devreme pentru a face aprecieri, însă, nu văd cum are putea să ajute, fie doar și Moineștiul, un Ministru al relației cu Parlamentul.

Și uite așa s-au păstrat și niște funcții prin Bacău, nu de alta, dar pesediștii mai neinformați începuseră deja să se intereseze de ele.

Sursele mele zic că s-au mai negociat unele-altele, dar toate la timpul lor.